Preotul nu a respectat măsurile recomandate de autorități şi a făcut slujba de sfinţire a apei în prezenţa a sute de cetățeni, pe care i-a avut alături şi fără să poarte mască de protecţie.
Chiar în timpul slujbei, ÎPS Teodosie s-a împiedicat de treptele din faţa catedralei şi a căzut.
Acesta a fost ajutat de enoriaşi să se ridice şi să îşi continue drumul spre butoaiele pline cu apă.
Ieri, Teodosie a afirmat că aşteaptă la slujbă aproximativ 10.000 de oameni, spunând că „dacă ne ascundem de sărbători înseamnă că vrem să fim biruiți de boală”.
„Această apă sfințită va combate și bolile și microbii, ne va înfrăți mai mult”
„Această apă sfințită va combate și bolile și microbii, ne va înfrăți mai mult, pentru că harul este cel care ne înnoiește și trebuie să ne înfrățim mai mult, să biruim orice frică, pentru că frica aduce boala, să nu mai fim stăpâniți de frică, ci stăpâniți de entuziasm.
Omul care are entuziasm și crede și se roagă nădăjduiește în Dumnezeu, nu pățește nimic. Căci Dumnezeu biruiește și bolile, și pe cel viclean, și dușmănia dintre noi Dumnezeu o biruiește”, declara, luni, ÎPS Teodosie.
Înaltul prelat a cerut celor care vor participa la ceremonie de sfinţire a apei să păstreze distanţa şi să nu stea înghesuiţi. Arhiepiscopul Tomisului a sfinţit apa care apoi va fi îmbuteliată în 120.000 de PET-uri.